Clubul Francofon de Afaceri din Cluj
poza grup CFAC
Un nou actor implicat în dezvoltarea economică a ClujuluI

Creat în 2011, C.FAC se definește ca fiind un mediu de întâlnire al oamenilor de afaceri francofoni locali, dar și un mediu propice creării de oportunități în afaceri și de parteneriate.

Clubul își propune să contribuie la dezvoltarea economică și la promovarea francofoniei în regiunea Clujului. Printre obiectivele sale concrete se numără : crearea și dezvoltarea unei rețele, crearea de strategii comune, cooperarea și încurajarea inovației economice, dezvoltarea sectorului francofon de ocupare a forței de muncă în Transilvania, deschiderea spre perspective economice în spațiul francofon.

Obiective și valori
Indicată sugestiv în abrevierea utilizată în limba română, « C.FAC »/« ce fac », misiunea Clubului se definește prin apărarea obiectivelor și a valorilor împărtășite de membrii săi:
  • Promovarea și utilizarea limbii franceze în mediul profesional
  • Atragerea investitorilor francofoni, interesați de parteneriate comerciale sau de investiții în regiunea Clujului
  • Promovarea regiunii Clujului în mediul francofon
  • Schimbul de informații economice între membrii săi
  • Promovarea activităților membrilor, atât în plan intern, cât și potențialilor parteneri francofoni
  • Organizarea de evenimente, reuniuni, rețele sociale ce permit o analiză economică, juridică, fiscală și politică
  • Promovarea valorilor francofoniei, conform titlului I, articolul 1 din Carta Francofoniei, mai exact promovarea dezvoltării durabile și a diversității
  • Promovarea cooperării între membrii săi prin susținerea acțiunilor sociale, culturale și umanitare
  • Reprezentarea și apărarea intereselor membrilor în cadrul organizațiilor patronale și ale administrațiilor locale și naționale.
  • Colaborarea activă cu Institutul Francez din România/ Direcția Regională Cluj-Napoca și Agenția Consulară a Franței la Cluj în vederea realizării de acțiuni comune.
De ce C.FAC?
Posibilități multiple de afaceri

În cadrul unei firme, generarea continuă de noi vânzări reprezintă o necesitate : un prim argument invocat de membri și motivul adeziunii acestora în Clubul Francofon de Afaceri. Datorită acestui motiv, adeziunea în Club permite stabilirea de relații solide între membrii săi și crearea de oportunități, precum:

  • Vizibilitate în cadrul potențialelor firme partenere în afaceri
  • Recomandări din partea celorlalți membri
  • Promovare directă în rândul posibililor clienți care iau parte la evenimentele Clubului
  • Promovare directă în rândul membrilor
Cooperări strategice cu alte firme

Cooperările strategice pot reprezenta un mijloc extrem de important în conturarea de noi oportunități în afaceri, oportunități lansate doar datorită adeziunii în Clubul Francofon de Afaceri. Printre aceste oportunități se pot număra:

  • Parteneriate cu o firmă dintr-un domeniu de activitate complementar, de exemplu un parteneriat între o firmă specializată în echipamente informatice și o firmă specializată în consultanță IT.
  • Schimburi de clienți și baze de date cu membrii non-concurenți care operează pe aceeași piață.
  • Alianțe în vederea schimbului de referințe specifice, de exemplu o alianță între un agent imobiliar, o firmă cu profil de activitate în securitate și o firmă specializată în producerea de mobilier de birou.
Dezvoltarea de noi idei și competențe în afaceri

Ca oameni de afaceri, experiența acumulată este limitată de sfera activităților întreprinse, așadar "nu cunoaștem ceea ce nu știm!" De aceea, C.FAC pune la dispoziție:

  • Ateliere și prezentări interactive. Fiecare eveniment este conceput pentru a stimula ideile în afaceri, pentru a oferi noi metode și procedee demonstrate, inovatoare și utile. Evenimentele Clubului încurajează membrii să împărtășească idei și metode de dezvoltare a unei afaceri.
Spațiu propice schimburilor de idei!